NOAPTEA CRĂCIUNULUI 2012
Noapte de vis,
timp preasfânt, Dumnezeu râde blând. Pieptu-i varsă iubire, lumii dă mântuire,
pace-n ea aducând.
Cu aceste cuvinte ale poetului sacru, vă salut şi vă
îmbrăţişez în această „Noapte de vis” a Crăciunului, căci într-adevăr acum,
Dumnezeu ne zâmbeşte blând, din piept ne revarsă iubire, pe pământ aduce
mântuire, iar peste lumea întreagă împarte pacea sa.
O istorioară creştină ne spune că atunci când Adam şi Eva
au fost nevoiţi să părăsească paradisul pământesc, Dumnezeu, în marea sa iubire
şi bunătate, le-a dat un medalion, pe care şi-a scris propriul său nume, pentru
ei să nu-l uite. Dar după trecerea mai multor secole, medalionul s-a pierdut şi
abia mult mai târziu a fost găsit. Deteriorat de intemperii şi de timp, pe
medalion se mai puteau citi doar două cuvinte: Dumnezeu este... Atunci toate
popoarele au încercat să refacă cuvintele ce lipseau acum de pe acel medalion.
Astfel: englezii au scris: Dumnezeu este mister; babilonienii: Dumnezeu este
armonie cosmică; grecii: Dumnezeu este frumuseţea; evreii: Dumnezeu este
sfinţenia; romanii: Dumnezeu este legea; chinezii: Dumnezeu este totul; indienii: Dumnezeu este lumea; budiştii:
Dumnezeu este indefinibilul; dar singuri creştinii au găsit cuvântul care
lipsea: Dumnezeu este iubire.
Da, Dumnezeu, în Biblie şi între popoare, are foarte
multe nume, dar sinteza corectă a tuturor acestor nume a fost făcută de
apostolul Ioan, atunci când a scris că: „Dumnezeu este iubire” (cf. 1In 4,8.16).
Dumnezeu ne-a iubit pe noi oamenii, chiar „înainte de
întemeierea lumii” (cf. Ef. 1,4).
„Înainte de a te fi zămislit, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din sân,
te-am iubit şi sfinţit” (Ier 1,5). Şi
pentru că Dumnezeu ne-a iubit atât de mult pe noi oamenii, a creat pentru noi întregul
univers, ca pe un frumos bibelou, şi l-a pus în mâinile noastre (cf. Ps 8,6-7)
Iar ca lumină, Dumnezeu, ni s-a dat pe sine însuşi, „o lumina
în care nu este întuneric.” (cf. 1In
1, 5); de aceea Biblia ne spune că Dumnezeu a creat lumina înaintea soarelui; el
s-a adus mai întâi pe sine însuşi în lume, ca prima lumină din tot universul,
căci numai întru lumina sa vom putea vedea lumina” (cf. Ps 36, 9). Fără Lumina lui Dumnezeu, chiar şi cu o mie de sori, tot
în întuneric am fi rămas şi n-am fi priceput nici o iotă din Planul şi Iubirea
sa faţă de noi.
Pentru ca oamenii să poată rămâne mereu fericiţi în Rai, şi
pentru ca să nu piardă Lumina care dă strălucire creaţiei primite în dar, ei trebuiau
să facă un singur lucru: să se păzească de orice fel de păcat. Dar, oamenii,
amăgiţi de diavol, au comis totuşi păcatul. Şi dintr-o dată au rămas în cel mai
greu întuneric; şi dintr-o dată au spart bibeloul creaţiei primit în dar; şi dintr-o
dată s-au făcut duşmani cu Dumnezeu şi cu toată creaţia; Şi dintr-o dată au
uitat şi scopul pentru care au fost creaţi. De atunci, oamenii, ca nişte orbi care
nu mai văd nimic, la fiecare pas cădeau în câte o groapă mare; sau se izbeau de
vreun munte; sau nimereau fie în ape învolburate fie în pământ cu spini; erau
răniţi fie de animale înfuriate, fie de oameni răi. O viaţă de coşmar şi o
continuă cursă deveniseră viaţa omului pe pământ (cf. Iov 7,1-21).
În această stare de întuneric şi de nesiguranţă, de trudă
şi durere la tot pasul, de suferinţă şi moarte, în care se afla omul, Dumnezeu
ce mult milostiv şi îndurător, i-a făcut salutara promisiunea unui Mântuitor
(cf. Gen 3,15), ale cărui virtuţi
binefăcătoare i le-a descoperit omului rând pe rând; dar dintre aceste virtuţi
ale lui Mesia, nu au lipsit niciodată cele de „mântuitor”, de „lumină” şi de
„pace”, aşa cum nu a lipsit nici cerinţa constantă de a pregăti calea acestui
Mântuitor.
În timpul Adventului, noi am parcurs, în mod simbolic, timpul
celor patru mii de ani de aşteptare şi de pregătire a omenirii pentru venirea
lui Mesia, timp în care am aprins săptămânal câte o lumină la coroana de
Advent, ca simbol a luminii ce ni se apropie. Şi iată că în Noaptea aceasta sfântă
a Crăciunului, aşa cum spune Biblia: „Când liniştea învăluia totul şi noaptea a
ajuns la apogeul căii sale, Cuvântul tău atotputernic, Doamne, a venit din
ceruri, de pe tronul regesc” (Înţ 18,14-15),
şi noi am fost copleşiţi cu toţii de lumina Soarelui, Cristos, care ne-a răsărit
nouă din înălţimi (cf. Lc 1,78), în
care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (cf. Col 2,9), în care este adevăratul Dumnezeu şi viaţa veşnică (cf. 1In 5,20). Cu Naşterea lui Isus a apărut
iarăşi în lume, lumina şi siguranţa, a apărut iarăşi pacea şi bucuria, a apărut
iarăşi domnia şi dreptatea Domnului (cf. Is
9,6).
De aceea, în toate zilele Crăciunului, vom auzi cuvinte îmbucurătoare
ca acestea: un Prunc ni s-a dat, un Prunc ni s-a născut (cf. Is 9,6); ni s-a
născut un Mântuitor (cf. Lc 2,11);
Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, şi noi am văzut slava lui (cf. In 1,14); Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul
(cf. Evr 1,2); a răsărit lumina celor
care locuiau în întuneric şi în umbra morţii (cf. Is 9,2); s-a arătat harul lui Dumnezeu (cf. Tit 2,11); s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui
Dumnezeu; (cf. Tit 3,4) au văzut
toate marginile pământului mântuirea (cf. Is
52,10).
Iar dacă, odinioară, glasul lui Dumnezeu îi îngrozea pe cei
căzuţi în păcat făcându-i să fugă şi să se ascundă de faţa lui, acum când ni
s-a născut Isus, oricât de încărcaţi am fi de păcate, putem să ne apropiem cu
toată încrederea şi fără frică de el, căci el s-a născut ca să mântuiască tot
ce era pierdut (cf. Lc 19,10).
Un poet a visat o scenă foarte drăguţă care a avut loc în
ieslea din Betleem, în noaptea în care s-a născut Isus: Se făcea că, dintr-o
dată, în staul, a intrat o femeie bătrână, îmbrăcată în negru şi nepieptănată,
şi că a mers direct la Pruncul Isus.
Preasfânta Fecioară tremura de teamă. Femeia poartă ceva ascuns în mâini.
Ajungând la iesle îngenunchează, se apleacă adânc la pământ apoi aşează în
mâinile Pruncului ceea ce ascundea în mâinile sale. Apoi s-a ridicat, s-a
întors şi a plecat. Dar pe când pleca, s-a schimbat total, căci acum era:
frumoasă, zvealtă şi radiind de bucurie. Preasfânta Fecioară priveşte la mâinile
lui Isus şi printre degeţelele sale de copil a văzut un măr muşcat. Misterioasa
femeie nu era altcineva decât Eva. Să-i dăm şi noi în dar lui Isus păcatele
noastre, căci el pentru aceasta s-a născut Emanuel, Dumnezeu cu noi, ca să ni le
ridice pe toate (cf. In 1,29) şi chiar să ni le ceară, aşa cum i le-a cerut şi
sfântului Ieronim.
E adevărat că în sfânta Noaptea de Crăciun, Dumnezeu s-a
născut şi ne-a vorbit; Dumnezeu şi-a stabilit iarăşi locuinţa între noi ca noi
să vedem slava lui; că în Isus ne-a răsărit Soarele şi Lumina, nouă care
locuiam în întuneric; că în Isus ni s-a arătat iarăşi harul, bunătatea şi
iubirea; că Isus s-a născut ca să mântuiască tot ceea ce era pierdut, că Isus
s-a născut să ne ridice păcatele, etc. Dar după vorba sfântului Augustin
(354-430), dacă Isus nu s-a născut şi în inima noastră, totul e zadarnic pentru
noi.
Lambert Nolen, (n. 1960), un profesor creştin din
California, USA, vorbind în numele lui Isus, în această sfântă Noapte de
Crăciun, spune tuturor:
M-am născut gol, spune Dumnezeu, ca tu să ştii să te
dezbraci de tine însuţi.
M-am născut sărac, pentru ca tu să mă poţi considera
unica ta bogăţie.
M-am născut într-un grajd, pentru ca tu să înveţi a
sfinţi orice loc.
M-am născut neputincios, pentru ca ţie să nu-ţi fie frică
de mine.
M-am născut din dragoste, pentru ca tu să nu te îndoieşti
de iubirea mea.
M-am născut noaptea, pentru ca tu să crezi că pot lumina
orice realitate.
M-am născut persecutat, pentru ca tu să poţi accepta toate
dificultăţile.
M-am născut persoană umană, pentru ca ţie să nu-ţi fie
ruşine cu tine însuţi.
M-am născut în simplitate, pentru ca tu să încetezi a mai
fi complicat.
M-am născut om, pentru ca tu să te poţi îndumnezei.
M-am născut în viaţa ta, spre a te conduce în casa
Tatălui.
Pentru a primi iubirea, lumina, harul, bunătatea,
iertarea, vindecarea, mângâierea şi mântuirea lui Isus, trebuie ca fiecare om
să vină personal la Isus ,
Aşa cum personal trebuie să mergi la
medic când eşti bolnav, tot astfel tot personal trebuie să vii la Isus când eşti păcătos şi ne mântuit.
Nu ajunge numai să auzi, nu ajunge numai să vezi de
departe lumina, nu ajunge numai să trăieşti lângă oameni mântuiţi, trebuie să
vii personal la Isus
ca să o primeşti lumina şi mântuirea lui. Asta ne arată şi Scriptura prin multe
exemple: Păstorii chiar dacă au auzit de la îngeri despre Isus lumina, şi chiar
dacă au văzut stele de lumină, ei n-au primit lumina până ce n-au venit
personal la Isus
(cf. Lc 2,15-16). Magii, chiar dacă
şi ei au auzit despre Isus şi chiar dacă au văzut steaua lui, nu au primit
lumina până ce n-au venit la Isus
(cf. Mt 2,1-6). Bătrânii Simeon şi Ana,
chiar dacă erau drepţi, chiar dacă ştiau de Isus lumina, ei nu au primit lumina
şi mântuirea, până ce nu au venit să-l întâlnească pe Isus la templu (cf. Lc 2,25-38). Zaheu, deşi ştia de Isus,
deşi voia să-l vadă pe Isus, nu a primit lumina şi mântuirea până ce nu l-a
primit personal pe Isus în casa şi inima lui (cf. Lc 19,1-10). Saul din Tars, deşi ştia multe despre Mesia, deşi a fost
orbit lumina lui Isus, până ce nu l-a primit personal pe Isus ca mântuitor al
său, nu a primit mântuirea şi lumina vieţii (cf. Fap 9,1-19). etc.
Iată ce spunea sfântul Bernard de Clairvaux (1091-1153), într-o
predică de Crăciun: „Omule, de ce te temi? De ce fugi? Cristos nu a venit ca să
te judece, ci ca să mântuiască. Cristos nu a venit să-ţi ia ceva, ci să-ţi dea
ceva preţios. Să nu spui ca Adam: „Ţi-am auzit glasul tău şi m-am ascuns”. El e
un copilaş divin, nu te teme şi nu fugii de el. El nu vine pentru a te încătuşa,
ci pentru a te dezlega. Nu vine pentru a te condamna, ci pentru a te salva!”
Şi iarăşi încă un lucru foarte important de reţinut acum.
Aşa cum păstorii, magii, bătrânii Simeon şi Ana, şi Saul, după ce au primit
lumina şi mântuirea lui Isus, şi-au schimbat viaţa şi au vorbit pretutindeni
despre Pruncul Isus (cf. Lc 2,17-18; Lc 2,38; Mt 2,12; Fap 9,20), tot
astfel şi noi, după ce în Noaptea sfântă de Crăciun, prin credinţă, prin
Cuvântul sacru, şi prin primirea Tainelor sfinte, am primit lumina şi mântuirea
Naşterii lui Isus, tot astfel şi noi la rândul nostru, trebuie să ne întoarcem
acasă schimbaţi; apoi să devenim şi noi îngeri mesageri şi stele călăuzitoare pentru
alţii, adică vorbim şi noi pretutindeni despre Isus, chemând pe toţi cei pe
care îi vom întâlni, „să vină şi să guste cât de bun este Domnul, căci fericit
este tot omul care se încrede în el” (Ps
34,8)!
Crăciun fericit şi binecuvântat!
Pr. Ioan Lungu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
! comentariile sunt moderate!
--------------------------------------------